Legenda lui Dracula, unul dintre cele mai cunoscute personaje din istoria țării noastre
Legenda lui Dracula este cu siguranță cea din istoria României cu cea mai mare priză la public pentru străini și nu numai.
Mitul lui Dracula a pornit de la o carte scrisă de irlandezul Bram Stoker, în anul 1898. Intitulată "Dracula", cartea lui Bram Stoker ne prezintă povestea unui conte transilvan, care locuia într-un castel construit pe un vârf de stâncă înaltă, aflat în Transilvania.
Pe măsură ce anii au trecut, oamenii au făcut legătura cu Castelul Bran, care era singurul din Transilvania ce corespundea cu descrierea din cartea lui Bram Stoker.
În carte, Dracula era prezentat ca fiind un conte necruțător, astfel că nu e de mirare că mulți au făcut legătura intre el și fostul domnitor Vlad Țepeș.
De altfel, o legendă spune chiar că Vlad Țepeș ar fi fost adevăratul Dracula, dar acesta este un simplu mit ce a fost demontat în decursul anilor.
În orice caz, legenda lui Dracula este atât de fascinantă încât a dat naștere la peste 300 de filme și jocuri video.
În ce privește filmele, așa cum spuneam, legenda lui Dracula a fost ofertantă tot timpul pentru această industrie. Cel mai cunoscut film despre Dracula a apărut în anul 2000 și este intitulat Dracula 2000. În rolul principal îl regăsim pe Gerard Butler, care conduce o echipă de hoți.
Pentru cei pasionați de filme de animație a fost creat Hotel Transylvania (2012), în timp ce pasionații serialelor pot găsi pe Netflix un serial cu titlul Dracula.
De altfel, filmele au contribuit din plin la legenda lui Dracula, care nu era atât de cunoscută până când nu a fost și ecranizată. Tocmai din acest motiv, scriitorul Bram Stoker, cel care a scris cartea despre Dracula, a dus o viață la limita sărăciei, fară să aibă cine știe ce câștiguri financiare.
Legenda lui Dracula avea să se răspândească abia de la 1931 încoace, când a apărut primul film.
De altfel, s-ar fi putut ajunge chiar în situația în care cartea cu pricina să aibă alt nume. În primă fază, scriitorul s-a gândit la "The Dead Un-Dead", apoi a mers pe varianta "The Undead", până să ajungă la Dracula.
A făcut bine că a ales aceasta variantă întrucât Dracula a devenit un adevărat personaj de legendă. De altfel, după Sherlock Holmes, este al doilea cel mai popular personaj din filme.
Desigur, toate detaliile pe care le știm despre Dracula sunt simple mituri și cel mai probabil n-a existat niciodată un conte care sugea sângele și era foarte fioros.
Mai mult decât atât, scriitorul Bram Stoker nu a vizitat niciodată România și nu știa prea multe detalii despre țara noastră.
Pentru a-i da "viață" lui Dracula, el a luat această decizie după ce a visat urât într-o noapte.
În plus, și ideea că Vlad Țepeș a fost adevăratul Dracula a fost demontată, în condițiile în care legăturile sale cu Castelul Bran au fost destul de limitate. De altfel, Țepeș trecea pe la Bran doar în vizită, pe drumul dinspre Târgoviște spre Brașov.
Chiar și așa, tuturor ne plac legendele, iar cea a lui Dracula captează întotdeauna atenția, drept dovadă stând numărul mare de turiști care vizitează Castelul de la Bran.
Adaugă comentariu nou