Persoanele cu dizabilităţi din România condamnate la mizerie şi aservire

În această vară Guvernul a adoptat şi a înaintat spre Parlament Proiectul cadru al Legii Asistenţei Sociale. Secţiunea 3 din Capitolul IV al acestui proiect se intitulează Asistenţa socială a persoanelor cu dizabilităţi. De la bun început, persoana cu dizabilităţi (handicap) este tratată ca o fiinţă umană neliberă, dependentă de familie şi de intenţiile protectoare confuze ale autorităţilor, fără mijloace de asigurare a propriei autonomii sau independenţe. Indemnizaţiile lunare al căror scop demult definit este acela de compensare a handicapului, în vigoare în prezent, potrivit Legii 448/2006 se preconizează a fi acordate astfel:

Art. 80 alin (2) Statul, prin autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, are obligaţia de a asigura măsurile specifice de protecţie şi de asistenţă socială, în conformitate cu nevoile particulare ale persoanelor cu dizabilităţi, precum şi în funcţie de situaţia familială şi socio-economică a acestora.

Art. 82 alin (2) În funcţie de gradul de dizabilitate, situaţia familială şi socio-economică, persoanele cu dizabilităţi beneficiază de alocaţii, indemnizaţii şi facilităţi, precum şi alte forme de sprijin financiar şi în natură.

alin (3) În scopul susţinerii necesităţilor zilnice de viaţă, persoanele cu dizabilităţi beneficiază de o alocaţie lunară care se acordă în cuantumuri diferenţiate în raport cu veniturile proprii ale persoanei şi gradul de dizabilitate al acesteia.

Legile privind handicapul adoptate în România după 1989 au ţinut toate seama de evidenţa că, în viaţa unei persoane afectate, handicapul (dizabilitatea) îşi manifestă efectele în fiecare moment al existenţei acesteia, motiv pentru care nivelul indemnizaţiei a fost stabilit doar în funcţie de gradul handicapului, nu şi de veniturile persoanei. S-a validat astfel funcţia de compensare a handicapului exercitată de indemnizaţia sau alocaţia lunară. Persoana cu dizabilităţi angajată în muncă şi realizând prin aceasta venituri se confruntă cu efecte ale dizabilităţii diferite faţă de un semen cu aceleaşi probleme, îngrijit la domiciliu. Cu siguranţă obstacolele de mediu şi de ordin social, în calea celui care lucrează sunt mai mari. Angajarea sa în muncă nu anulează impactul dizabilităţii. De altfel, principiul European Disability Forum, (EDF) Bruxelles, Rue du Commerce 39-41, organism de specialitate al Uniunii Europene, este că alocaţiile compensatorii se acordă numai pentru dizabilitate şi nu se admite a fi condiţionate de alte aspecte ale vieţii persoanei.

Indemnizaţia/alocaţia lunară pentru dizabilitate are de asemenea o funcţie social - integrativă, ea acordând cetăţeanului în cauză şansa de a fi autonom, chiar independent în relaţie cu mediul social. Absenţa indemnizaţiei compensatorii lunare proiectează automat persoana în izolare, încurajează nemunca având efecte toxice, total contrarii obiectivului umanist general de inserţie socio-profesională a persoanelor cu dizabilităţi.

Conform Proiectului de Lege în discuţie ar urma să fie afectate nu numai persoanele cu dizabilităţi încadrate în muncă, maximum 12% din toate categoriile şi gradele de dizabilitate, ci şi persoanele cu handicap pensionate, în număr foarte mare, potrivit legii înainte de termen, pensia de asigurări sociale fiind calificată şi ea drept venit.

De reţinut că în România, sistemul cooperaţiei meşteşugăreşti în care erau încadrate numeroase persoane cu handicap a fost lăsat pradă falimentelor şi jafurilor de tot felul, iar sub aspectul înnoirii formării profesionale şi, pe cale de consecinţă a încadrării în muncă a acestor oameni, statul nu a făcut practic nimic. Parlamentul României nu a adoptat nici până astăzi, ca document distinct, de sine stătător, Directiva UE nr. 78/2000 de nondiscriminare la locul de muncă, un act care în întreaga UE încurajează ocuparea persoanelor cu dizabilităţi şi adaptarea locului de muncă al acestora.

Prezentul Proiect de Lege, potrivit art 85 aruncă aproape toată responsabilitatea politicii şi serviciilor faţă de persoana cu dizabilităţi, pe umerii autorităţilor locale, dintre care unele nu au resurse nici pentru plata utilităţilor proprii.

Art. 85 - (1) Autorităţile administraţiei publice locale au responsabilitatea înfiinţării, organizării şi finanţării sau cofinanţării serviciior sociale adecvate nevoilor speciale de îngrijire, asistare, educare şi formare, recuperare/reabilitare, inserţie/reinserţie socială ale persoanelor cu dizabilităţi, în conformitate cu strategiile naţionale, strategiile judeţene şi planurile anuale proprii de acţiune.

(2) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a monitoriza situaţia tuturor persoanelor cu dizabilităţi care au domiciliul sau reşedinţa pe aria lor teritorială şi de a întreprinde toate demersurile în vederea facilitării reintegrării sociale a acestora în comunitate şi a inserţiei pe piaţa muncii.

(3) În vederea asigurării continuităţii măsurilor de protecţie, de asistare şi îngrijire, autorităţile administraţiei publice locale instituie măsuri specifice de realizare a tranziţiei tânărului cu dizabilităţi din sistemul de protecţie a copilului în sistemul de protecţie a persoanelor adulte cu dizabilităţi.

În altă ordine de idei, de reţinut că numărul semnificativ al cetăţenilor României care deţin certificat de persoană cu handicap fără a fi eligibile pentru asta, a fost şi este cauzat de funcţionarea defectuoasă sau frauduloasă a instituţiilor şi structurilor publice responsabile. Interesul ONG-urilor membre ale Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România (CNDR) este ca numai cei îndreptăţiţi să aibă parte de indemnizaţii compensatorii şi servicii specifice în funcţie de tipul şi gradul handicapului. De altfel, ONG-urile reprezentative la nivel naţional, au atras atenţia autorităţilor prin numeroase sesizări de-a lungul timpului, cu privire la fenomenul falsului handicap, iar unele dintre aceste ONG-uri şi-au declarat disponibilitatea de a ajuta autorităţile în demersul lor de eliminare a cazurilor frauduloase. Această ofertă de colaborare este în vigoare şi la ora actuală şi este comunicată inclusiv prin prezentul document.

Discriminare şi încălcare a legilor naţionale şi europene

Secţiunea dedicată asistenţei sociale a persoanei cu dizabilităţi din acest Proiect de Lege elimină orice urmă de egalitate de şanse între aceste persoane şi cetăţenii României aflaţi în deplină validitate psiho-fizico-senzorială, reprezentând un act de discriminare revoltător şi o tentativă de aservire a persoanelor cu dizabilităţi faţă de serviciile vagi sau inexistente ale autorităţilor şi faţă de bunul plac al familiei.

Manifestul Dizabilităţii în România, document din 2003 al Consiliului Naţional al Dizabilităţii, recunoscut de Uniunea Europeană, defineşte astfel fenomenul la care ne referim: Dizabilitatea reprezintă afectarea uneia sau a mai multor funcţii esenţiale ale fiinţei umane, de natură să diminueze libertatea de expresie sau de acţiune a acesteia. În cazul persoanelor cu dizabilităţi, exercitarea drepturilor omului trebuie să conducă la eliminarea integrală sau la reducerea incidenţei dizabilităţii, în funcţie de caracterul şi gradul acesteia, de activitatea asumată de subiect, etc. Oamenii sunt fiinţe morale, deci libere şi responsabile, având prin urmare puterea de a-şi depăşi handicapul.

Rezultă din definiţia de mai sus că societatea are obligaţia de a asigura, prin măsuri specifice, independenţa persoanelor cu dizabilităţi, eliminând barierele fizice şi de mentalitate care le stau în cale, favorizându-le deplina dezvoltare a personalităţii. Proiectul cadru al Legii Asistenţei Sociale din România contrazice integral aceste principii şi, în plus, încalcă flagrant convenţia ONU, privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006, devenită lege internă în ţara noastră prin promulgarea ei de către preşedintele României prin Decretul 1.101 din 10 noiembrie 2010, care a intrat în vigoare pe 26 noiembrie 2010.

Dat fiind faptul că în ţara noastră Convenţia ONU menţionată a devenit act normativ intern, autorităţile au obligaţia, de a modifica legislaţia referitoare la persoanele cu dizabilităţi, punând-o în acord cu prevederile numitei Convenţii ONU.

Totodată, proiectul de Lege nu ţine seama de evidenţa că asistenţa socială pentru populaţia generală a unui stat nu coincide cu asistenţa specială şi specializată în funcţie de tipul de dizabilitate, care trebuie acordată persoanelor cu acest fel de probleme existenţiale.

Solicităm Ministerului Muncii, implicit Guvernului României retragerea Secţiunii 3 din Capitolul IV al Proiectului Legii cadru a Asistenţei Sociale. În cazul în care solicitarea noastră nu va primi un răspuns favorabil din partea Guvernului, cerem Parlamentul României respingerea Secţiunii 3 din Capitolul IV al Proiectului Legii cadru a Asistenţei Sociale şi demararea urgentă, potrivit principiului EDF Nothing about us without us (Nimic despre noi fără de noi) de consultări pe această temă cu organizaţiile reprezentative ale persoanelor cu dizabilităţi, membre în Consiliul Naţional al Dizabilităţii, federaţie românească recunoscută de Uniunea Europeană şi de aceea cu înalt grad de reprezentativitate. Apreciem că problematica dizabilităţii trebuie tratată într-o lege distinctă de cea a asistenţei sociale generale, prin modificarea actualei Legi 448/2006 republicată.

Subliniem, aşa cum a făcut-o şi European Disability Forum 'că nu persoanele cu dizabilităţi sunt responsabile de declanşarea crizei economice şi nu ele sunt acelea pe seama cărora să se achite factura crizei”.

Filiala ANR BN

Preşedinte Iacob Pop