Pr. Roșu Radu Liviu: Împăcarea cu trecutul – sfârşitului izolării de semeni şi de Dumnezeu

"Am întocmit o listă cu toate persoanele cărora le-am făcut necazuri şi am consimţit să reparăm aceste rele.”

Dragi cititori, spuneam în articolul trecut faptul că sinceritatea este capitală în această etapă a recuperării, mai ales în ceea ce privește repararea greșelilor față de persoanele cărora dependentul a greșit, deoarece dependentul este marcat de o tendință de minimalizare.
Această etapă a recuperării nu este o treabă simplă. Este o sarcină de care dependentul se poate achita cu o pricepere mereu îmbunătăţita cu timpul, dar o sarcină care niciodată nu se va încheia cu adevărat. Învăţarea traiului în cea mai deplină pace, cooperare şi frăţie cu toţi semenii, bărbaţi sau femei, oricine ar fi, este o experienţă fascinantă şi emoţionantă.
Fiecare membru din orice grup ar face parte, a descoperit că poate progresa prea puţin pe acest nou drum în viaţă, până nu face cu adevărat o investigaţie exactă şi fără rezerve a trecutului sau, pentru a şti ce urme au lăsat ravagiile provocate de el în viaţa semenilor. Până la un anumit nivel, a făcut aceasta investigaţie prin inventarul moral, dar acum a sosit vremea necesităţii de a-şi dubla eforturile, pentru a vedea câţi oameni a rănit şi în ce mod.
Aceasta redeschidere de vechi răni emoţionale - unele vechi, altele poate chiar uitate, iar unele care încă supurează dureros - poate părea, la prima vedere, o operaţie chirurgicală fără sens. Dar, dacă se porneşte cu bunăvoinţă, atunci marile avantaje ale acestei acţiuni vor apărea atât de repede, încât, pe măsură ce se topesc obstacole după obstacole, durerea se va potoli.
Obstacolele sunt, totuşi, reale. Primul şi cel mai greu de trecut este legat de iertare. În clipa în care cugetă la o relaţie strâmbă sau ruptă cu cineva anume, emoţiile pornesc în defensive. Ca să scape de privitul în faţă al lucrurilor rele pe care le-a făcut altora, se concentrează cu ură asupra răului pe care li l-au făcut lui persoanele respective.
Această atitudine este reală mai ales atunci când vreun om i-a făcut cu adevărat mult rău persoanei dependente. Triumfător, se leagă de comportamentul incorect al acelei persoane şi-l folosește ca o scuză perfectă, pentru a minimaliza sau a da uitării propria lui comportare.
Aici este mare nevoie ca dependentul să se stăpânească, sută la sută. Nu prea are sens să râdă ciob de oale sparte. Să-și amintească faptul că nu numai dependenții sunt victime ale emoţiilor dereglate. În plus, este de obicei - adevărat că apucăturile lui, pe când consuma, au agravat defectele altora.
Nu odată și-a împins prietenii până la limita răbdării şi a reuşit să-i facă negri de mânie chiar şi pe acei oameni care nu dădeau nici două parale pe el. În multe situaţii dependentul are de-a face chiar cu tovarăşi de suferinţă, cărora le-a adâncit durerile. Dacă tot vine vorba să ceară iertare pentru el însuşi, de ce n-ar începe prin a-i ierta el pe ei, o dată pentru totdeauna?
De obicei, atunci când dependenții își fac lista persoanelor pe care le-au rănit, mulţi dintre ei se izbesc de încă un obstacol. Sunt puternic şocaţi când își dau seama că se pregătesc să se prezinte în faţa celor pe care îi răniseră, ca să-și admită purtarea lor detestabilă.
Fusese şi aşa destul de stânjenitor să admită totul, lui Dumnezeu, lor înşiși şi unei alte fiinţe umane. Dar perspective de a face cu adevărat o vizită, sau numai de a scrie o scrisoare, tocmai celor în cauză, acum îi copleşesc de tot, în special la gîndul că nu valorează mai nimic în ochii celor mai mulţi dintre ei.
Mai sunt şi cazuri în care unii nici nu sunt, din fericire, conştienţi de răul pe care li-l făcuseră. De ce nu se poate, se tânguiesc persoanele dependente, să dăm uitării acele fapte? La ce să ne mai şi gândim la acei oameni? Cam aşa arătă căile prin care frica face conspiraţie cu trufia, ca să zădărnicească întocmirea unei liste cu toţii cei pe care i-au rănit.
Unii dintre dependenți se mai văd confruntaţi şi cu un obstacol de o cu totul altă natură. Ţin morţiş că, pe când consumau, ei n-au făcut rău nimănui decât lor înşiși. Familiile lor n-au suferit, pentru că le plăteau toate datoriile şi nu consumau decât rareori acasă. Asociaţii lor n-au suferit pentru că, de obicei, își vedeau de treabă în afaceri.
Reputaţia lor suferise, pentru că puţini ştiau că consumă. Cei care ştiau, îi asigurau câteodată de faptul că o beţie zdravănă, spre exemplu, nu era decât o greşeală a unui om cumsecade. Atunci, ce rele să fi făcut? În nici un caz mai multe decât ar putea repara câteva scuze, prezentate în treacăt.
Această atitudine este, desigur, rezultatul uitării intenţionate. Este o atitudine pe care n-o poate schimba decât o cercetare profundă şi onestă a motivelor şi acţiunilor lor.
Deşi, în unele cazuri, dependenții nu mai pot repara nimic, iar în altele, este de preferat să întârzie cu reparaţiile o vreme, este necesar să examineze, cu precizie şi în amănunt, modul în care i-a afectat viaţa lor trecută pe alţii. În multe situaţii, vor constata că răul făcut altora este minor, dar pe ei îi chinuie un grav şoc emotiv din cauza celor făcute.
Conflictele emoţionale dăunătoare foarte profunde, uneori chiar complet date uitării, persistă în subconştient. La vremea la care s-au produs, poate că le-au provocat atât de violente tulburări emoţionale încât le-au deteriorat viaţa şi personalitatea cât se putea mai rău.
Dacă obiectivul reparării greşelilor faţă de alţii este primordial, nu este mai puţin necesar să desprindă, din examinarea relaţiilor lor personale, toate informaţiile pe care le pot obţine, oricât de mici, despre ei şi despre dificultăţile lor fundamentale.
Deoarece relaţiile proaste cu alte fiinţe umane au fost aproape întotdeauna cauza imediată a nenorocirii lor, nici un alt teren nu poate fi mai propice investigaţiei şi mai bogat în informaţiile care îi interesează. O reflectare calmă şi înţeleaptă, asupra relaţiilor personale, le poate adânci cunoaşterea de sine. Pot vedea bine în spatele defectelor lor de suprafaţă, ca să le înţeleagă pe cele din adâncime, defecte care au fost uneori responsabile pentru întreg tiparul vieţii lor.
O altă întrebare care s-ar putea să apară este: ”Ce se înţelege prin ”am făcut necazuri” altor oameni?” Ce fel de ”necazuri” îşi fac - de fapt - oamenii, unii altora? Pentru a defini termenul de ”necazuri” într-un mod practic, am putea spune că este vorba de rezultatul ciocnirii instinctelor, ciocnire care produce rău fizic, mental, emoţional sau spiritual altora.
Spiritul dependenților, mereu arţăgos, stârneşte furia în ceilalţi. Minciunile şi înşelăciunile lor îi privează pe alţii nu numai de bunurile lor lumeşti, ci şi de securitatea emoţională şi de pacea sufletească. De-a dreptul îi invită să devină dispreţuitori şi răzbunători. Comportarea lor sexuală egoistă poate da naştere geloziei, suferinţei şi unei puternice dorinţe de răzbunare.
Aceste grosolane devieri în purtare sunt departe de a fi lista completă a relelor pe care le-au făcut. Iată câteva dintre cele mai subtile, care pot fi uneori tot atât de dăunătoare. Să presupunem că în viaţa de familie dependenții sunt zgârciţi, iresponsabili, nesimţiţi sau distanţi. Să presupunem că sunt iritabili, critici nerăbdători şi lipsiţi de umor. Să presupunem că-l potopesc cu atenţia lor pe unul dintre membrii familiei şi-i neglijează pe ceilalţi.
Ce se întîmplă, când încearcă să domine întreaga familie, fie printr-o lege de fier, fie prin neîncetate directive amănunţite despre cum ar trebui să trăiască toţi, de la o oră la alta? Ce se petrece, când se bălăcesc în deprimare şi autocompătimire - care mustesc în fiecare por al lor şi de care îi contaminează pe toţi din jur?
O asemenea listă de necazuri făcute altora - din cele care fac viaţa dificilă şi, deseori, de neîndurat, alături de ei, dependenții activi - poate fi continuată aproape la infinit. Când duc cu ei asemenea trăsături de personalitate, la serviciu, la cumpărături, în societatea prietenilor, ele pot produce tot atâtea necazuri câte le-au produs acasă.
După ce au investigat cu grijă întreaga gamă a relaţiilor umane şi după ce au hotărât cu precizie care trăsături de caracter au dăunat altora şi i-au tulburat, persoanele dependente pot începe să scotocească în memoria lor, în căutarea persoanelor pe care le-au ofensat. N-ar trebui să fie prea greu să-i repereze pe cei mai apropiaţi şi mai grav afectaţi.
Apoi, cu fiecare an din trecut pe care îl trec în reviste, până unde îi ajută memoria, vor sfârşi prin a compune o listă lungă de nume de oameni pe care i-au afectat, într-un fel sau altul. Este necesar, desigur, să cumpănească cu grijă fiecare situaţie.
Este necesar să evite să judece în mod extremist, atât pe ei înşiși, cât şi pe cei implicaţi. Nu trebuie să exagereze, nici defectele lor, nici ale celorlalți. Ţinta lor neclintită va fi să-și păstreze un punct de vedere ponderat şi obiectiv.
Atunci când creionul se va împiedica, se vor întări şi însenina, amintindu-și ce însemnătate a avut experienţa acestui Pas pentru alţi membri. Este începutul sfârşitului izolării de semeni şi de Dumnezeu.

Prețuiți VIAȚA și alegeți să nu vă pierdeți.
Cu Har și Bucurie, al vostru umil prieten, Pr. Roșu Radu Liviu!