Religie
|
Una dintre cele mai frumoase sărbători este cea a Crăciunului,este sărbătoare copilăriei ,pentru că pe fiecare dintre noi ne poartă pe aripile gândului în casa părintească.Am colindat în copilărie,... |
|
|
De la ,,descălecatul” lor în parohia greco-catolică ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Beclean, am intuit că cei doi preoți, pr. protopop Felician Neagoș și pr. Alin Cîndea sunt slujitorii ai... |
Duminică, în Parohia Ortodoxă Ciceu Giurgești, Protopopiatul Beclean, după săvârșirea Sfintei Liturghii, a avut loc acțiunea caritabilă "Dăruiește din inimă ". Mai multe familii cu posibilități... |
|
Dragii noştri credincioşi!
Ne aflăm cu ajutorul Bunului Dumnezeu în duminica de dinaintea Nașterii Pruncului Iisus în ieslea din Betleem, o perioadă când se colindă, aşa cum Eminescu spunea: „... |
În cei douăzeci şi cinci de ani în care Bunul Dumnezeu mi-a îngăduit să fiu păstor de suflete nu am întâlnit un caz mai înduioşător ca cel pe care l-am cunoscut în Vărarea mea cea dragă în aceste... |
|
La sărbătoarea Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,... |
Textul prescurtat la duminica 28-a de după Rusalii: “Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi; şi a trimis la ceasul cinei pe slujitorul său ca să spună celor chemaţi: Veniţi că, iată,... |
|
Dragii noştri credincioşi! |
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat, joi, în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea... |
|
Dragii noştri credincioşi! |
|
|
Textul Evangheliei la duminica şaisprezecea de după Rusalii: “Zis-a Domnul pilda aceasta: un om oarecare, plecând departe, a chemat pe slujitorii săi şi le-a încredinţat averea sa. Unuia i-a dat... |
În cadrul „Serilor culturale” ale Muzeului Mitropoliei Clujului, de la demisolul Catedralei Mitropolitane, care au loc lunar, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, în parteneriat cu Muzeul... |
|
Ziua de 30 noiembrie, în calendarul creștin ortodox, este înscrisă ca fiind ziua în care se pomenește părintele duhovnicesc al poporului român -Sfântul apostol Andrei care este cel dintâi chemat de... |
Dacă vrei să fii fericit, cinstește-ți părinții. De ce? Pe lume de orice poți face rost, afară de mama și de tata”. Ia aminte, lucrurile materiale se duc, se distrug, se uită, dragostea unui părinte... |
|
Zi de mare sărbătoare, joi, 21 noiembrie 2019, de praznicul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, când Catedrala Ortodoxă „Coroana”, cum este ea cunoscută, a fost neîncăpătoare pentru sutele de... |
Departamentul misionar al Arhiepiscopiei noastre, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Chețiu, filia Bozieș, Protopopiatul Beclean desfășoară un proiect misionar-catehetic destinat credincioșilor... |
|
Dragii noştri credincioşi! |
|
|
De ce trebuie să mergem la biserică? Universitarul Adrian Podaru, în mijlocul creștinilor din Bozieș
Pentru o mai bună cunoaștere a Ortodoxiei, s-a început de ieri, 17 noiembrie, cu binecuvântarea ÎPS Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, un program catehetic... |
Sâmbătă, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
„De unde tot iei și nu pui, se gată”, spunea țăranul ardelean privind cum se golește bărbânța cu...
Comentarii
Monica Săsărman a fost aleasă vicepreședinte al Organizației Femeilor Social Democrate. Bogdan Ivan: Bistrița-Năsăud este reprezentat în conducerea națională
Aurel -
Dum, 16:51
Acum că nu mai au treabă cu guvernarea au purces la alegeri de partid interne. La cele care...
Părintele Vasile Beni: Nu este greu, este fratele meu!
Vint Gheorghe -
Dum, 15:30
EXCEPTIONAL
Mitropolitul Andrei, la hramul Mănăstirii Salva. Generalul de brigadă (rtr.) Florian Caba a primit „Crucea Transilvană”
danutz -
Sâm, 16:24
mai NENOROCITILOR ...cum sa atribui distinctii ucigasilor ...???RUUUUSIIINE !!
Bogdan Ivan confundă respectarea legii cu blocarea investițiilor
un cetatean -
Vin, 16:35
Bogdan Ivan a demonstrat ca e mereu pe contrasens! Dar ca orice pesedist tupeist, falos si mincinos...
A existat ură împotriva evreilor şi la Bistriţa
Poiana Mărului -
Joi, 22:45
D-na Alina, aveți mare dreptate! Sunt convins că ați parcurs presa românească din a doua jumătate a...
Aniversări
La ceas de sărbătoare, preacucernice părinte Ovidiu Cimpoieș, preot paroh la Posmuș, vă adresăm urări de sănătate și îndelungate zile alături de...
La popas aniversar, îi transmitem părintelui paroh Darius Gavriloaie de la Suplai, gânduri frumoase, însoţite de urări de sănătate, împliniri şi...
La ceas aniversar - 28 iunie - îi transmitem domnului Ionel Ropan, primarul comunei Petru Rareș, calde urări de sănătate, bucurii, împliniri în plan...
In Memoriam
De curând, ne-a ajuns vestea că Augustin Danciu, cunoscut sub numele de Tinu, a ”încetat” activitatea de librar, pe care a practicat-o toată viața.













































