Capricii de primăvara

În pantofi cu toc cui,
Neliniștea mea tropotește
Pe caldarâmul pictat cu îngerii zăpezii de ieri.
Alte păcate îngroașă foaia ziarului
În care am ambalat ghioceii și amintirile.
Din sticlă ieftină și verde este și secunda
Pe sub care trec cu vioara lui Enescu la braț.
Deși sunt afonă, cânt în gura mare geamparale, rock
Și toate serenadele cu trandafiri înfloriți...
Universul meu intră perfect
Într-un plic mov și mai parfumat
Decât străina ce coboară din Orientul de Est.
Nimic nu este imposibil
În dimineața asta peste care soarele și gunoierii
Trag târșul de nuiele al unui nou început.
De ce te iubesc?!
Eu sunt ceea ce sunt,
O scamă de poem
Agățată de haina ta, Veșnicie,
Un punct și o virgulă
Pe foaia asta velină...
Dincolo de turnu-mi de fildeș,
Tremurând pe picioare prelungi
Mama mânzului
Rupe în dinți cordonul de argint.
Lumina a renăscut!
Nechează de sub coaja de sare toți caiii de mare
Și... în planul opus,
Merii pădureți schițează umbre chinezești pe pereți.
De ce te iubesc, himeră cu unghii fragile și dinții linchizi,
Lostrița înnotând prin ceruri?!.
Sunt numai vagabondul care
De aseară poartă pălărie cu pamblică moale
|De catifea .
Ș, apoi?
Trece doar o iluzie prin burugul meu
Cu șifonuri dalbe în ferestre-nguste
Și sevele sculptând statui în crengile de tei.

Mâinile tale mă mângâie,
Mă rup în două, în patru; în cruce
Așa, ca pe o prescură din grâul de anul trecut.