Gestionarea identității de gen prin psihoterapie pastorală în vremurile derutelor identitare. Redefinirea masculinului și a femininului

          Proiectul de legi ale educației publicate sub semnătura ministrului Ligia Deca au tulburat multe ape pe scena spirituală a țării noastre. Patriarhia Română susține, oficial, că ideologia de gen a fost propusă ,,fără discernământ” spre introducere în noile legi ale învățământului, reacția aceasta a BOR vine în contextul în care proiectul legii învățământului preuniversitar publicat de ministerul de resort, prevede la articolul 2, ,,Sistemul de învățământ preuniversitar are la bază următoarele VALORI...b.DIVERSITATEA, respectarea și valorizarea diferitelor perspective culturale, etnice, IDENTITARE, a sensibilității și a empatiei, alături de întărirea și pozitivarea imaginii de sine individuale și colective.” Am scris unele cuvinte cu literă mare tocmai pentru a ieși în evidență unele situații neconvenabile.

          Învățământul public din țara noastră trebuie să rămână ocrotit în întregime de orice formă de ideologizare, remarcând că studiul religiei acceptate de Stat NU are o asemenea formă, deoarece religia creștină constituie fundamentul real al culturii umaniste europene și în școală așa trebuie să fie înțeleasă. Este limpede că știința europeană însăși a încolțit în pământul creștinismului, datorită lui, a creștinismului, și nu în pofida creștinismului.

          ,,Ideologia de gen” care descrie ca fiind normală o deviație psiho-somatică numită ,,transgenderism”, nu este miezul unei științe reale, ci este o construcție artificială ideatică, așa spus culturală, orientată în contradicție cu realitatea, cu biologia, cu logica, cu antropologia, cu ordinea firii structurată de cele două sexe, masculin și feminin. Vine această obligație de a promova ,,diversitatea sexuală” în școli, de a le spune elevilor că este o ,,normalitate” posibilitatea aberantă de a-și schimba genul din masculin în feminin sau ,,neutru”, genuri care nu sunt biologice ci strict gramaticale, însă și prezentarea unor forme de sexualitate marginală ca ,,firești”, toate acestea sunt în întregime abuzive și nocive pentru formarea intelectuală și morală a tineretului nostru.

          În ultima vreme observăm o mișcare masivă de redefinire a masculinului și a femininului, cu efecte asupra manierei de a acorda copilului timp și afecțiune, iubirea mamei este diferită de iubirea tatălui, iar copilul are nevoie de ambele iubiri împletite armonios pentru a se dezvolta sănătos și normal. Biserica arată o mutație majoră care pare ireversibilă în societatea de astăzi, interferențe reciproce ale masculinului și ale femininului, adică responsabilitățile, în trecut, exclusiv masculine, sunt preluate de femei și responsabilitățile exclusiv feminine sunt preluate, mai nou, de bărbați. Tot ceea ce am rezervat exclusiv unei categorii a facilitat nașterea așa ziselor ,,stereotipii” de gen. Biserica trebuie să analizeze critic stereotipurile de gen și apelând la un parteneriat inteligent între psihologie și teologie, asigurând o consiliere pastorală familiei, de impact mare. Biserica își va actualiza mereu ,,oferta pastorală” fără, desigur, să renunțe la normalitate, adică familia compusă din bărbat și femeie, ci prin eliberarea ei de eventuale prejudecăți acumulate de-a lungul altor timpuri, stereotipurile de gen pot să distrugă, în familia contemporană, echilibrul emoțional.

         Contextul de astăzi socio-politic-ecumenic a dus la destule schimbări dacă ne uităm la manifestările și exprimarea publică a identității de gen, femeia nu se mai încadrează doar la activitățile privind viața gospodăriei, ci își asumă nevoile economice ale familiei sale și astfel devine o sursă sigură de venit familial, însă fără să renunțe la celelalte atribute specifice rolului de gen din trecut. La rândul său bărbatul preia unele sarcini ale gospodăriei, însă nu renunță la specificul genului său. Și în trecut femeia și bărbatul îndeplineau sarcini diferite însă complementare, bărbatul aducea hrana, iar femeia o prepara, bărbatul lucra pământul, femeia întreținea casa, igiena, hrana, pedagogia copiilor, bărbatul menținea un echilibru economic, femeia un echilibru emoțional, bărbatul era capul familiei, femeia îl urma educându-și copiii să facă la fel.

          Patriarhatul și matriarhatul propun roluri de gen diferite, iar asumarea rolurilor de gen a avut mereu un impact privind modul de raționare cu copilul. Aplicate corect, regulile interacțiunii în familie, creșterea copiilor se desfășura într-o atmosferă de bogăție afectivă și revărsare perpetuă de afectivitate din partea celor doi părinți, de aceea viitorul profil psiho-afectiv al copiilor era bine conturat și previzibil. Echilibrul psiho-emoțional al copilului în lumea de astăzi rezultă tocmai din corecta asumare a schimbărilor de gen. Un părinte implicat, mama sau tata, va fi permanent un izvor de liniște și de armonie. Persoanele rămase excesiv în trecut și blocate pe un model cultural depășit, nu vrea să accepte schimbările rolurilor de gen și de aceea produc un dezechilibru emoțional. În cealaltă parte, la polul opus sunt curentele militante agresive care vor să renunțe total la rolurile de gen, crezând că acestea sunt un simplu construct socio-cultural, rupt total de realitățile biologice, este cazul unei femei din Germania care a refuzat înscrierea în certificatul de naștere al băiețelului său a sexului, motivând că îl va alege el când va fi mare, acest fapt va produce un dezechilibru emoțional și va introduce o confuzie privind identitatea de gen. Refuzul schimbării atributelor sociale și dorința contopirii femininului în masculin și invers, creează un cadru optim privind dezvoltarea greșită din punct de vedere psiho-emoțional. Aici psiho-terapia pastoralăoferă o metodă de sprijin venind cu o imagine limpede a identității de gen, a identității sexuale, a stereotipurilor de gen și a rolurilor de gen.Facem experiența unui puternic dezechilibru emoțional și aceasta nu pentru că definiția masculinului și a femininului nu ar fi limpede, ci pentru că nu acceptăm schimbările pe care societatea le înregistrează în ceea ce privește sarcinile neutre, fie că se refuză categoric asumarea rolurilor de gen. Consilierea pastorală, în cazul acesta, constituie soluția derutelor identitare și emoționale, propunând o acceptare necondiționată și iubire.

          Dacă luăm în calcul funcțiile diferite pe care le îndeplinesc corpul femeii și corpul bărbatului, atunci credem că o parte din atributele rolului de gen ne sunt în mod spontan și natural transferate încă de la naștere, fără a implica stereotipuri de gen și fără a fi discriminați. Noua generație are nevoie de echilibru financiar, dar și de echilibru emoțional, însă orice echilibru se realizează prin colaborarea tuturor celor implicați. Tatăl, mai mult decât mama, trebuie să înțeleagă total modificările rolului său de gen, trebuie să comunice prin emoții, să ofere disponibilitate și să iubească și să fie iubit, echilibrând balanța. Dacă societatea ar traversa un travaliu transgenerațional, vom observa că astăzi, în viața propriilor noștri copii, a fost și este ,,prea multă mamă și prea puțin tată”. Copiii au trebuință de o intimitate psiho-afectivă cu amândoi părinții, mama și tata oferă iubiri diferite, mama are cu copilul o relație ființială, însă legătura cu tatăl se cultivă, el vine din urmă, echilibrul se realizează când toate părțile se implică. Dacă tatăl nu se implică, atunci se poate afecta identitatea de gen a copilului, deoarece tatăl este imaginea sentimentului de siguranță, iar în cazul băieților, deține un important rol în validarea masculinității proprii. Comportamentul tatălui față de copil are un important rol în dezvoltarea cognitivă, în creșterea dorinței pentru diferite activități educative și recreative, mereu tatăl trebuie să împlinească rolul de prieten și nu un rol de complice, să discute liber și să poată înțelege stările copilului. În legătura tată-fiică, rolul tatălui este acela de a îi valida fetei feminitatea, ca fiind un aspect pozitiv și normal al vieții. Mama deschide lumea spre iubire, tatăl menține un echilibru în lumea aceasta.

          Cheile succesului în creșterea copilului sunt îngrijirea, atenția și investiția personală. Împotriva abuzurilor societății, cea mai sigură garanție vine atunci când copilul, care posedă un grup de reguli bine definit, nu va avea de fiecare dată impulsul de a exagera prea mult, privind experiențele sale, regulile nu înseamnă pierderea libertății ori controlul absolut al părinților, avem aici mai degrabă o iubitoare și binevoitoare supraveghere a păprinților, în mod special a tatălui, cel care trebuie să reprezinte o figură de autoritate în egală măsură cu cea a mamei. Încrederea micuțului se câștigă de la naștere, de aceea este foarte important rolul tatălui, copilul trebuie să simtă, să vadă în tatăl lui hotărâre și deschidere.

          Rolul părinților nu trebuie să fie disproporționat, tatăl se poate implica în aceeași măsură ca mama, chiar dacă mama îndeplinește roluri și funcții diferite, prin complementaritate cu tatăl se va realiza echilibrul emoțional, forțele nu trebuie să fie identice pentru a fi egale, ci ele trebuie să fie complementare, chiar diferite, însă, totuși, integrate, dar un astfel de echilibru maturizează cognitiv și emoțional copilul, doar un astfel de echilibru poate oferi oportunitatea de a învăța despre diferențele dintre sexe. Copilul adoptă și intetriorizează valorile, trăsăturile de comportament, atitudinile, trăsăturile de personalitate ale părinților lui, procesul acesta se numește identificarea parentală. Bărbatul și femeia pot avea înclinații și purtarea de grijă a copiilor, fără a trece obligatoriu prin experiența nașterii.

          Biserica trebuie să răspundă provocării de a responsabiliza nu numai mama ci și tatăl, de a renunța la stereotipuri depășite, dacă privim feminitatea și masculinitatea, deoarece nevoile familiei sunt diferite de la generație la generație.