Petre Dulfu – un poet mereu actual

          Se întâmplă adesea să ne aducem aminte  de unele personalităţi culturale, doar la momente aniversare sau comemorative. Petre Dulfu s-a născut la 10 martie 1856, într-o familie de intelectuali din comuna Tohat, judeţul Sălaj. Îmbrăţişând cariera de dascăl, pe care şi-a înnobilat-o cu  cea de autor de manuale şcolare, s-a remarcat ca un adevărat încălzitor de suflete pentru multe generaţii  de copii. El privea şcoala ca o ,,biserică’’, clasa ca pe un ,,altar’’ şi catedra ca pe un ,,amvon’’de unde înţelepciunea se răspândea ca o flacără vie. Personalitatea sa  este reflectată şi în articolele de filozofie şi pedagogie publicate în mai toate revistele de specialitate din ţară.   Atras de frumuseţea folclorului nostru şi înzestrat cu un talent poetic deosebit, Petre Dulfu ,,a pus cărămizi importante la realizarea acelei  epopei literare naţionale reprezentative, aşa cum ţintise şi George Coşbuc’’. A cules şi a prelucrat în versuri basmele populare atât de cunoscute nouă tuturor. Isprăvile lui Păcală, Gruia lui Novac, Povestea lui Făt-Frumos, Ion Săracul  şi alte poveşti, sunt opere de referinţă  în literatura română. A tradus din Euripide ,,Ifigenia în Aulida’’ şi ,,Ifigenia în Taurida’’,  premiate de Academia Română şi a scris ,,Povestea României Mari’ (spusă de un soldat ), un amplu poem al luptei pentru reîntregirea ţării. Prin conţinut şi arta compoziţională, Petre Dulfu se apropie de poveştile lui Ion Creangă, pornite de la acelaşi izvor nesecat, folclorul,  din care şi-au luat amândoi personajele. Dar cel mai mult se aseamănă cu Petre Ispirescu, faţă de care este ,,superior prin cultură şi prin cunoaşterea de la sursă a producţiilor folclorice’’, dar egal cu el, ca repovestitor. Se desprinde de ,,împăratul basmelor’’prin folosirea naraţiunii în versuri. Amândoi au înţeles bine necesitatea moralizatoare a creaţiilor populare. Chiar dacă poveştile lui Petre Dulfu sunt versificate, el respectă naraţiunea lor exactă, până chiar şi formulele ,,iniţiale, mediane şi finale : ,,Printre-atâtea griji, necazuri, dacă n-ar mai fi şi glume/Şi poveşti pe lumea asta : ce s-ar face biata lume  ?/ L-al poveştii farmec dulce, droaia grijilor se-alină :/Vieţuim o clipă, două într-o lume mai senină’’.Transformând proza în versuri, indiferent că este vorba de balade, snoave, cântece, hore populare, autorul comunică cu cititorul, foloseşte dialogul viu, antrenant, dând creaţiei sale un caracter oral, simplu, direct şi limpede, fără podoabe stilistice. Personajele alese de el sunt cele mai reprezentative din folclorul nostru. Păcală este isteţul care, prin isprăvile sale  a intrat în conştiinţa publicului cititor, Gruia este eroul popular, purtător al virtuţilor strămoşeşti, iar Făt-Frumos reprezintă condiţia umană. Simbolizează frumuseţea, perfecţiunea, eroismul şi biruinţa. Există în vorbirea lor o mare înţelepciune specifică filozofiei populare. Petre Dulfu s-a bucurat de o mare popularitate în timpul vieţii, chiar dacă unii critici nu i-au apreciat îndeajuns valoarea literară, dar a  primit şi referinţe favorabile din partea unor oameni de seamă, aşa cum o face Vasile Alecsandri, spunând : ,,Scriitorul posedă în suflet scânteia sacră şi sub condei o limbă armonioasă, pe care ştie s-o mlădie după cerinţele ritmului’’.Opera  lui Petre Dulfu a fost tipărită şi răspândită chiar şi în cele mai izolate localităţi rurale. Din 1894 şi până după al Doilea Război Mondial a apărut în peste douăzeci de ediţii. Mai puţin în anii regimului communist. Ţăranii l-au citit şi păstrat în inimile lor. Dovada acestei  legături sufleteşti este şi cartea ,,Dumnezeu şi oamenii’’, care cuprinde texte biblice din Vechiul şi Noul Testament, cu psalmi, pilde şi rugăciuni versificate. O asemenea  lucrare s-a păstrat multă vreme în biblioteca familiei scriitoarei Veronica Oşorheian din Leşu. Era cartea din care părinţii ei îi citeau aceste texte, până când începuse să prindă ea singură  gustul lecturii şi să trăiască emoţia învăţăturilor creştineşti. ,,De atâta răsfoit, cartea s-a uzat  foarte mult şi, la îndemnul tatălui ei a fost copiată pe un caiet, dar şi acesta s-a deteriorat după o vreme. Manuscrisul s-a păstrat, până în anul 2020, când Veronica Oşorheian s-a decis să scoată o nouă ediţie, care vede lumina tiparului în acelaşi an, la Editura ,,Ecou Transilvan’’ din Cluj-Napoca.  Scopul reeditării acestei lucrări, spune ea în prefaţă, este ,,de a demonstra cât de popular şi adânc înrădăcinat în conştiinţa ţăranului a fost acest autor’’. Şi câtă învăţătură şi înnobilare sufletească se desprinde din ea. Petre Dulfu este şi va rămâne încă un poet actual. După volumul omagial editat în 2006 de către Biblioteca din Baia Mare, care îi poartă numele, Veronica Oşorheian a făcut încă un pas spre a nu fi dat uitării,  cel care a încântat prin creaţiile sale copilăria multor generaţii. Felicitări !