Cultură

            Pe foile  îngălbenite a două legitimaţii vechi, eliberate în timpul dictatutlui de la Viena, se află următoarele cuvinte scrise cu litere mari de tipar : ,,COMISARIATUL GENERAL AL...
* În zi de naştere, urăm prof. ELENA M. CÎMPAN, scriitoare, preşedinta Uniunii Ziariştilor Profesionişti filiala Răsunetul, multă sănătate, împliniri şi bucurii alături de cei dragi!           La...
     Când George Mihai Stavariu, autorul recentului volum „Feldru, un sat din granița năsăudeană”, mi-a dăruit cartea, m-a prevenit: „Atenție, e grea!”      Aveam să constat că adjectivul „grea” îl...
     Adică niște nuanțe la splendidul comentariu*, făcut recent de către David Dorian, în „Răsunetul”, proaspetei cărți semnate de Jenița Naidin - „Crâmpeie de Viață” (Ed. Napoca-Star, 2021).     ...
În luna septembrie, numită în tradiția populară Răpciune, (nume venind din latină de la cuvântul latinesc septem, șapte, pentru că luna septembrie era a șaptea lună în calendarul roman), se împlinesc...
         De la Chicago şi până acasă,  în Ţinutul năsăudean, Domniţa Ganea  îşi măsoară distanţa cu dorul fierbinte  faţă de cei dragi, prin intermediul creaţiilor sale literare. Cu puţin timp în...
Morți pe câmpul de luptă:
Conjudețeanul nostru, Emil Dreptate, s-a născut în 13 iulie 1946, la Miceștii de Câmpie, și a murit în 24 august 2018, după o boală necruțătoare.
  Tot timpul susțin că atunci când Dumnezeu-Făcătorul când a pregătit și a rânduit toate,  pământul, marea şi cerul, ca cel mai aproape de Cer să fie Maramureșul. I-a dăruit Maramureșului acele...
 Cartea Vampirul lui Mircea Bătrânu a fost o revelație pentru mine, dar și pentru mulți alții de care știu că au citit-o. Spun aceasta, deoarece, de la primul film cu vampirul contele Dracula care mi...
,,Eu sunt străinul care                                                                           M-am tatuat cu vise...
Ionel Lupu s-a născut la Șieu-Odorhei în 17 august 1955, este inginer de formație și a publicat după retragerea din activitate - la pensie - volumele de poezii: Fructele penitenței (Editura Studis...
    Baritonul Lucian Petrean s-a născut la 26 aprilie 1975 în Bistrița, dar părinții săi sunt originari din Mintiu, tata – Luca și mama – Maria (n. Rusu), ambele familii de vază în localitate.
În această perioadă, în Italia, se derulează festivalul Internaţional de Folclor de la Castrovilallari, regiunea Calabria. La deschiderea oficială, la Teatrul de Vară din centrul oraşului, au...
Marți, 24 August 2021, ora 17:00, va avea loc lansarea primului număr al revistei „Izvorul Someșului” - publicație socio-culturală a Comunei Șanț, la Centrul Cultural „Dimitrie Gusti”. Începând cu...
Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc”, prin Compartimentul de colecţii, documente de patrimoniu, a început acţiunea de desprăfuire a fondului de carte veche, care va fi prelucrat şi introdus în baza...
Pe o sumă relativ consistentă, am reuşit să intru în posesia elegantei editări în două volume, numită mai sus, la care am râvnit de ceva vreme. A meritat şi este o bucurie să o parcurg, întrucât este...
Victoria Fătu Nalaţiu este inclusă în rândul pictoriţelor ce au fost selectate pentru expoziţia de artă vizuală „Careul de dame”, ediţia a VI-a, eveniment organizat la Iaşi de Casa Corpului Didactic...
De Sfânta Marie, la ieșirea din post – 15 august, în Biserica ortodoxă din com. Coșbuc, jud. Bistrița-Năsăud, satul poetului George Coșbuc, păstorită de preotul Morariu Iuliu Ovidiu, în prezența a...
          Un eveniment deosebit, inedit, s-a derulat duminică 15 august, de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, cu participarea a peste 30 de oameni de cultură, scriitori din Liga Scriitorilor...
Nu citesc atât de mult cât mi-aș dori, dar citesc doar ce-mi doresc. Dintotdeauna, cel mai mult mi-am dorit să citesc cărțile scrise de scriitorii locali din Bistrița-Năsăud, abia după aceea mă...
Când și-a ales domeniul în care să se califice pentru a-și face un viitor, tânărul Gheorghe Mizgan a oscilat între tehnică și artă, hotărându-se pentru prima, în ideea că va fi mai potrivită pentru ...

Pagini

Subscribe to Cultură
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5