Valentin Marica: Bobi de lumină

Pentru orice scriitor, momentul când şi-a văzut pentru prima oară numele tipărit într-o publicaţie este unul de neuitat.

 Ce amintiri aveţi despre momentul când v-aţi văzut, pentru prima oară, numele tipărit într-o publicaţie?

 Anchetă realizată de Ilie Rad

Moto: Lucian Blaga numea cuvintele bobi de lumină

                Eram de-o șchioapă, pe vremea când  îmi duceam la  școala sătucului cât un pumnuț ( cum ar spune Coșbuc) uneltele sacre ale învățăturii în traită de lână;  cu dungi ce-mi păreau scări ca cele  de la heiurile din curte, coșteie și fânare. După citire, aritmetică și cântare ( cum îi spuneam noi orei de muzică), mai zăboveam  lângă bătrânul zid al școlii, punându-ne grămăjoară  trăistile,  jucându-ne  de-a prinselea. Într-o bună zi, sfârșind cu părere de rău forfota jocului,  gata de plecare spre casă, venise  Domnul spre mine, cu o bucurie ce-i tremura în colțul gurii,  punându-mi în față un chenar imens de hârtie, un chenar cât fereastra școlii ( mi se părea atunci), spunându-mi: „Ce notă să-și dau pentru compunerea asta?” Era o pagină din Gazeta pionierului în care îmi apărea nu doar o poezioră despe cum se joacă un copil cu razele de soare ( așa îmi amintesc!), ci și cuvinte de calde aprecieri. Am înmărmurit. Era chiar numele meu, tipărit cu litere mai mari decât textul poezioarei. E ceea ce m-a impresionat poate cel mai mult, numele scris ca în catalogul clasei, cu litere mari, caligrafiate. Domnul mi-a dat Gazeta. S-o pun în traistă, s-o duc în mâini acasă? Mi-am lipit-o de piept. Fremăta ca o aripă de porumbel. Era rezultatul unei ore de compunere în care ne-am întrecut în jocuri de-a cuvintele pe care Domnul le trimisese la Gazetă. Jocul meu era acum în chenar în Gazetă. Cu câtă grijă și cu câtă bucurie purtam Gazeta în traista de școală. Simțeam că are mult mai multe dungi decât cele țesute și deci mult mai multe scări. Îmi purtam în spate numele cu literele ca niște bobi de lumină. Și traista îmi devenise de atunci cuib de lumină, contur al uneia dintre cele mai puternice emoții trăite și apoi  cuib de lumină într-un ungher al lăzii de zestre din casa părintească; scânteiind. Căci bobii de lumină reînviau, peste timp, prin debutul literar în revista „Cronica” din Iași, prezentat de poetul Mihai Ursachi, iar mai apoi prin debutul editorial cu volumul de versuri „Metanii”, „liturgice zboruri prelungi ca viața...”