Pâraie de lacrimi

Se aud din subsoluri sunetele lacrimilor ce se scurg din ochii celor aflați în suferință.
Vecinii lor se fălesc cu inteligența lor, cu vitejia lor, fără să-și vadă păcatul, răutatea și că-i pândește moartea. Inteligența lor constă în aceea că ei sunt născocitori și săvârșitori ai păcatelor, răutăților, asumându-și blestemul „veacului ce va să vie”. Ei concep toate astea ca pe un „dar”, fără bunătate și gingășie. Au devenit fără pic de dragoste, sunt diavoli. Iad a devenit sufletul lor.
Acuma, îngerii cerești își spală aripile cu lacrimile celor aflați în suferință, cu sufletele lor gingașe, nevinovate.
Să ne rugăm, toți, pentru acele ființe blânde!
Să ne înălțăm sufletele dorindu-le și dorindu-ne să trăim într-o lume în care să mai găsim bunătate, gingășie, milostivire, croindu-ne astfel drumul spre nemurire și veșnicie.
Da, trăim vremuri în care se aude susurul pâraielor de lacrimi!