Anotimpul amintirilor și al poveștilor

   Instalată temeinic în ținuturile noastre, anotimpul iarna a limitat activitățile din afara casei, parcă te obligă să te izolezi într-un loc călduț și primitor, unde să-ți aduci aminte de întâmplări  din viața ta, din locurile de naștere și de activitate. Teama de a nu fi atacat de covizi, sporește această izolare, care uneori, mai ales în mediul rural, unde mereu se găsește ceva de făcut prin grădină, prin curte, prin apropierea casei etc.

   De mulți ani, lumea rurală a cunoscut un proces rapid de schimbare în urma căruia ce „a fost odată” a rămas numai în povești și amintiri.

   Iată  câteva  exemple ...

1. De cele mai multe ori cina familiei de țărani era mămăliga cu lapte. Spre seară, femeia punea pe sobă o oală cu apă, făcea focul, punea în apă puțină sare și când apa fierbea adăuga, câțiva pumni de făină de mălai, așteptând să vină bărbatul cu laptele muls de la vacă , pe care îl punea la fiert. Când oala cu făină de mămăligă fierbea de ceva timp, apoi laptele, bărbatul lua oala și începea să frece mămăliga cu sâcitoriul. Într-o seară,Badea Ion, zis Ciucurul, ia oala de pe sobă, o așează jos ținând-o cu picioarele, și îi cere soției, …   adu tu Crișcă sâcitoriul   …   dar ea nu îl găsește. Sătul de așteptare, acesta ia o desticătură dintre lemnele de sub sobă și freacă mămăliga. Pe când lelea Crișcă găsește sâcitoriul și vine triumfătoare cu el, mămăliga era frecată, laptele fiert și se așează cu toții la cină.

1. În timpul ocupației hortyste din NV Transilvaniei, când au fost „vremuri de restriște”, în sat, unele femei se adunau seara la câte o familie unde torceau, dăpănau, rășchiau, povesteau etc. făcând astfel economie de lemne de foc și de petrol. Uneori, prin sat ajungeau patrule de jindari, care abia așteptau să dea peste ceva strânsură. Ca să prevină situația, la o familie unde se adunau des femeile, era și o fată mai bătrână, redusă ca nivel de vorbire și activitate. Seara, când se adunau femeile, ea stătea mai mult pe afară și dacă observa că apare patrula de jundari, venea repede în casă spunând   …   fufă  oampa,  vin  undarii   …
2. Grupuri de feciori din sat se adunau în unele seri în apropierea caselor unde se aflau fete de măritat. Cei mai mari dintre ei, cam de aceeași vârstă, formau un grup, iar cei mai mici, altele. Dacă cei mai mari îi puteau prinde pe cei mai mici, le dădeau picioare în fund, pălmi, și dacă erau prin apropierea văii care trecea prin sat îi băgau cu picioarele în apă, deoarece dacă erau uzi la picioare, le era frig și se duceau acasă. Ca să se răzbune, o grupă de feciorași confecționează în mare secret o sperietoare asemănătoare cu cea pe care o pui vara în lanul de grâu ca să alungi păsările. Pe drumul din sat era o zonă cu stani de piatră, de unde noaptea, cei care treceau singuri pe acolo, spuneau că auzeau ceva zgomote și sunete, pe care vecinii  nu le luau în seamă, crezând că atunci se hârjonesc drăcușorii. Doi dintre feciorași, mai curajoși, se ascund sub un podeț situat în acea zonă, și când aud vorbind pe grupul de feciori mai mari care urmau să treacă peste acel podeț, ridică în calea lor sperietoarea și scot niște sunete mai deosebite. Speriați, feciorii, cât erau ei de feciori, se răspândesc rapid ca potârnichile. Secretul, cine a făcut fapta, a fost bine păstrat, că altfel, inițiatorii ar fi luat-o bine pe cocoașă.

    Erau  vremuri  în  care   …   „Timpul  avea  cu  omul  nesfârșită  răbdare”.