Opinii
|
Libertatea este posibilitatea de a acţiona după propria voinţă sau dorinţă; posibilitatea de acţiune conştientă a oamenilor în condiţiile cunoaşterii legilor de dezvoltare a naturii şi societăţi.... |
Un sondaj de opinie realizat de Institutul Român de Evaluare și Strategie din Cluj Napoca releva, la sfârșitul lunii martie, o concluzie foarte interesanta despre relațiile dintre români și maghiari... |
|
A sosit primăvara cu suflet de verdeaţă, cântec de păsărele, cuc singuratic, dealuri vesele, oameni împovăraţi de gânduri şi doruri – mii, ape plângătoare sau vesele, zâmbete de soare sau plâns de... |
I-a povestit despre prezenţa printre pacienţii de la Elias a Anei Pauker. „Venea privind peste capetele noastre, de parcă noi nici n-am fi fost acolo, la uşile cabinetelor şi intra direct la doctori... |
|
Este normal ca terapeutul să aibă înţelegere, dar nu exagerată, faţă de suferinţele trecute ale celui ce a cerut ajutor, dar să îi ofere sprijinul necesar pentru a trăi fericit şi responsabil în... |
Cât am fost sub conducerea comuniştilor am tot auzit de la posturile de radio din străinătate vorbindu-se despre cei care au părăsit Ţara că „au ales libertatea”. Am sperat şi noi că vom scăpa de... |
|
Plecat din localitate – ceea ce înseamnă şi desărţirea de calculator – în zilele Marii Sărbători Creştine, nu am găsit, fireşte, mesajul pascal al prietenului Constantin Clisu (din Canada) decât în... |
Enigmaticul învăţător cosmic –ISUS CRISTOS- stârneşte şi azi, după 20 de ani, profunde mesaje şi teme de meditaşie filozofică şi ştiinţifică!
|
|
De multe ori am fost mai mult decât plăcut impresionat de vitalitatea cu care politicienii altor state urmăresc interesele naţionale ale ţării pe care o reprezintă. Uităndu-mă, de exemplu, la vecinii... |
Continuăm să citim câteva cuvinte selectate din scrierile preotului-psiholog Filothei Faros cu privire la diferenţele dintre psihoterapiile clasice şi terapia de responsabilizare.
|
|
Aceasta e a 4-a scrisoare ce v-o scriu, şi prima „deschisă” pentru ziar. Motivul: la scrisorile precedente nu aţi răspuns şi nici nu s-au luat măsuri, la 2 mi-au răspuns consilieri, foarte formal,... |
Mergeam întâmplător pe un drum de ţară şi am văzut un cocon la care am observat cum fluturele se chinuia să iasă printr-o gaură mică ce apăruse, în mod natural, în acel cocon. Am considerat că... |
|
Trăim un timp exasperant!
O aşa hemoragie de demagogie politico-guvernamentală nu a mai existat în istoria acestui năpăstuit popor.
Un aşa trai la nivel de supravieţuire nu a... |
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Din inconştienţă, servilism sau de teamă i-aţi sprijinit pe numiţii Boc şi Şeitan să încalce Pilonul II al legislaţiei comunitare privind legile ocupaţionale, să... |
|
Zilele trecute mi-a căzut în mână varianta în limba română a raportului întocmit de (fostul) președintele UDMR, Marko Bela, pe care acesta l-a prezentat în cadrul lucrărilor celui de-al 10-lea... |
Împlinirea nevoilor noastre fundamentale se poate realiza prin stabilirea de legături consistente cu ceilalţi oameni. Fiinţa umană trebuie să aparţină într-un fel sau altul unei anumite comunităţi... |
|
Din copilărie te acaparează caruselul cu multe scaune zburătoare. Nu există nicio jucărie mai impunătoare decât caruselul. Dacă te urci pe el, nu vei uita niciodată că este prima încercare de zbor... |
Împlinirea nevoilor noastre fundamentale se poate realiza prin stabilirea de legături consistente cu ceilalţi oameni. Fiinţa umană trebuie să aparţină într-un fel sau altul unei anumite comunităţi... |
|
Am ieşit din recesiune! Dar, vorba lui Emil Boc: cine a spus vreodată din cei de la guvernare, că va curge lapte şi miere? Nimeni, deoarece nici azi copiii nu mai au lapte, iar mierea ia drumul... |
Penibilul provocat (cel puţin în spaţiul european) de Ministerul Culturii, călărit de „ember” Kelemen Hunor – apropo de licitaţia pentru manuscrisele Emil Cioran – a fost estompat, în ceasul al 12-... |
|
Trăim într-o lume conexă şi complexă. Informaţiile au acum suporturi tehnice de circulaţie de mare viteză şi pătrund în toate mediile. Libertatea de mişcare a cetăţenilor pune în contact, zilnic,... |
Nicolae Breban este unul dintre cei mai mari prozatori români în viaţă. Vestea colaborării sale cu Securitatea, pornită din arhivele CNSAS, a surprins şi n-a surprins mediile scriitoriceşti. Se... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Numărul 7 al „Revistei ilustrate”, „foaie enciclopedică literară lunară” (an. I, din iulie 1898),...
Comentarii
PRO-VERBE: Numai lucrurile simple nu dezamăgesc niciodată
Leon Pintea -
Dum, 19:10
Din cate stiu "metoda" se practica si in fosta RDG/Republica Democrata Germana in noile cartierele...
Sanda Alina Vișan, director executiv al Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud: Pensia, pe înțelesul tuturor
victor Stir -
Joi, 22:59
O emisiune foarte clară, folositoare! Felicitări, doamnelor!
Șase decenii de la absolvirea Facultății de Litere a UBB. Cum cerne vremea: 232, 114, 82...16
prof. Vasile G -
Joi, 18:21
În poză, de la dreapta (privirii) spre stânga: Vasile Cotor, Vasile Igna, Nicolae Prelipceanu,...
Șase decenii de la absolvirea Facultății de Litere a UBB. Cum cerne vremea: 232, 114, 82...16
prof. Vasile G -
Joi, 17:17
Mulțumiri, domnule Director MM, pentru excelenta și surprinzătoarea dv. contribuție editorială.
Unele povești nu se scriu în cărți. Se scriu în vieți
Rus Augustin -
Joi, 14:59
„Lăsați bătrânii să vorbească / Să spună lumii tot ce vor / Trecutul lor este-o poveste / De...
Aniversări
În zi aniversară, gândurile noastre bune se îndreaptă spre părintele Călin Imbuzan, preot la Parohia Ortodoxă "Sfântul Nicolae" Mititei.
Cu ocazia aniversării zilei de naștere, transmitem domnului AUREL HOREA, primar al comunei Ilva Mică, călduroase felicitări și urări de bine.
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Ioan Creța, preot paroh la Șieu.
























